Cu totii ne dorim tot ce este mai bun pentru copiii nostri, iar ingrijirea primilor dinti ai micutilor – dintii de lapte – este una dintre cele mai importante sarcini pe care le avem in primii lor ani de viata. Crezi sau nu, cariile sunt una dintre cele mai frecvente boli cronice ale copilariei si afecteaza din ce in ce mai multi copii din toata lumea. Ce poti face pentru a mentine sanatosi dintii de lapte ai copiilor tai? Din fericire, multe!
Dintii de lapte sau dintii tempotari
Bebelusii se nasc cu toti cei 20 de dinti temporari in maxilar. Primii dinti, cunoscuti ca “dinti de lapte” sau “dinti temporari”, incep sa erupa atunci cand copilul are intre 6 luni si 1 an, iar restul dintilor vor aparea si ei treptat, pana la varsta de 3 ani.
La 3 ani, copilul va avea de obicei un set complet de dinti de lapte, ajungand la aproximativ 20 in total – 10 sus si 10 jos.
Fiecare micut este diferit, asa ca nu-ti face griji daca totusi cronologia copilului tau pare diferita de aceasta sau de cronologia altui copil din grupul vostru.
Cum poti atenua durerea cauzata de eruptia dentara?
Atunci cand incep sa erupa dintii de lapte, bebelusii au adesea puncte sensibile. Frecarea usoara a gingiilor cu un deget curat, o lingura racita sau un tampon de tifon umed poate fi linistitoare.
De asemenea, te poate ajuta un dispozitiv de dentitie curat, pe care copilul il poate mesteca. Alege unul din cauciuc solid pentru siguranta bebelusului tau.
Evita inelele umplute cu lichid sau dispozitivele de dentitie din plastic, care s-ar putea rupe sau ar putea avea muchii ascutite.
Ingrijirea dintilor de lapte
Este important sa ai grija de dintii bebelusului tau imediat ce incep sa apara. Iata cateva sfaturi din partea specialistilor in ceea ce priveste ingrijirea dintilor de lapte.
– Incepi prin a curata gura copilului inca de la nastere, stergandu-i usor gingiile cu o fasa curata de tifon, mai ales dupa ce mananca.
– Imediat ce apar, dintii bebelusului vor fi expusi riscului de carii. In general dintii din fata apar in jurul varstei de 6 luni, dar se poate intampla sa nu apara pana la aproximativ 14 luni.
Pana la varsta de 3 ani, periaza dintii copilului de doua ori pe zi cu o periuta mica si moale si cu o pasta de dinti cu fluor (o cantitate cat un bob de orez).
– Cand copilul are deja doi dinti care se ating intre ei, foloseste ata dentara pentru a curata spatiile interdentare. Te vei asigura astfel ca elimini orice resturi alimentare dintre dinti si de sub gingii.
– De la 3 ani pana la 6 ani, periaza dintii copilului de doua ori pe zi cu pasta de dinti cu fluor (o cantitate de marimea unui bob de mazare). Aceasta este varsta de la care iti poti lasa copilul sa incerce singur sa isi perieze dintii, dar continuand sa il supraveghezi, astfel incat sa stii ca procedeaza corect si nu inghite pasta de dinti.
Trebuie sa ai grija sa perieze toti dintii, pe toate fetele (fata, spate si in partea de sus). Nu uita sa il inveti sa foloseasca in mod corect ata dentara, insa ai la dispozitie si scobitori cu ata dentara pe care le va putea folosi mai usor.
– Educa-ti copilul sa bea cat mai multa apa. In unele comnunitati, apa contine fluor, care previne cariile dentare.
– Ai grija de dieta copilului. Bacteriile care cauzeaza carii se hranesc cu alimente si bauturi cu zahar, inclusiv unele despre care poti crede ca sunt sanatoase: sucuri de fructe, prajituri si batoane de cereale cu miere si melasa.
Probleme stomatologice frecvente ale copiilor
Chiar daca sunt mici, copiii pot avea probleme dentare reale. Poate fi ciudat sa te gandesti ca un copil atat de mic poate avea probleme dentare grave, insa din pacate se intampla! Iata care sunt cele mai frecvente probleme dentare intalnite la copii.
– Cariile de biberon. Aceste carii apar atunci cand dintii bebelusului sunt in contact constant cu zaharurile din produse precum laptele si sucul. Bacteriile se hranesc cu zahar, ceea ce inseamna un risc important pentru copii inca de la o varsta frageda. Cariile pot fi dureroase si pot face dificil mancatul si vorbitul. Daca dintii de lapte cad prematur din aceasta cauza, pot aparea probleme si cand incep sa apara dintii permanenti.
– Carii. Alaturi de cariile de biberon, copiii pot avea si carii si cavitati. Studiile arata ca 20% dintre copii vor avea cel putin un dinte cariat intre varstele de 5 si 11 ani. Din fericire, cariile pot fi prevenite prin utilizarea fluorului, de cele mai multe ori prin intermediul pastelor de dinti cu fluor.
– Suptul degetului. Multi copii isi sug degetul mare, pentru ca ii linisteste atunci cand sunt nervosi, tristi, cand le e dor de casa sau de mama, sau cand au sentimente similare. Insa continuarea acestui obicei si la varste mai mari poate duce la probleme dentare, poate modifica alinierea dintilor si poate crea probleme cu muscatura si maxilarul.
Trebuie sa te ingrijoreze cariile dintilor de lapte?
Te intrebi probabil de ce conteaza dintii de lapte, mai ales ca ei vor cadea la un moment dat… Dintii copilului tau sunt esentiali pentru mestecat, primul pas intr-o digestie sanatoasa. Dintii de lapte ii ajuta, de asemenea, sa pronunte clar si sa zambeasca frumos, dandu-le incredere in ei de la cele mai mici varste.
Dintii primari sunt uneori numiti „aparatul dentar natural”, deoarece ajuta la stabilirea unei distante adecvate pentru ca dintii adulti sa erupa corect – un proces care incepe in jurul varstei de 6 ani. Dintii de lapte afectati de carii pot ameninta sanatatea dintilor permanenti ai copilului tau.
Pe de alta parte, daca ai grija ca dintii temporari sa nu fie afectati de carii, vei atenua teama si disconfortul pe care copilul le-ar putea simti daca medicul dentist va trebui sa trateze sau sa scoata un dinte cariat.
Cand trebuie sa duci copilul la stomatolog?
Prima vizita a copilului la cabinetul somatologic trebuie sa aiba loc imediat ce erupe primul dinte de lapte, sau cand implineste 1 an. Cu cat il duci mai devreme la stomatolog, cu atat vei avea o garantie mai mare ca gura sa se dezvolta corect. De asemenea, aceasta vizita ii va atenua temerile si il va ajuta sa nu dezvolte o teama de dentist in viitor.
Este esential pentru sanatatea sa orala viitoare sa te asiguri ca nu se va confrunta cu probleme dentare daunatoare, cum ar fi cariile si pierderea prematura a dintilor.
Recomandari speciale ale stomatologului
Pe langa controalele obisnuite si sfaturile oferite parintilor pentru ingrijirea dintilor celor mici, medicul stomatolog poate face si unele recomandari speciale.
Sigilarile dentare. Sigilarea dentara este un strat special care umple eventualele santuri si gropi de pe dintii din spate ai copilului (molarii). Studiile arata ca sigilarile sunt o modalitate foarte eficienta de a preveni cariile acestor dinti, esentiali pentru o masticatie sanatoasa. Intreaba-ti medicul stomatolog daca sigilarile sunt o solutie valida pentru copilul tau.
Fluorizarile. De asemenea, medicul stomatolog poate recomanda si o fluorizare, ca supliment pentru combaterea cariilor, pe langa fluorul pe care copilul tau il primeste din alte surse. Acest tratament de suprafata este simplu, nu implica durere, iar aplicarea sa dureaza doar cateva minute la cabinet.
Sursa foto: Freepik.com
0 Comentarii