News

Dieta si sanatatea dintilor si a gingiilor

feb. 23, 2024 | Noutati

Corpul tau este o masinarie complexa. Alimentele alese si frecventa cu care le consumi iti pot afecta sanatatea generala si sanatatea dintilor si a gingiilor.
Gura, dintii si gingiile sunt mai mult decat simple instrumente care te ajuta sa mananci. Ele sunt esentiale pentru mestecat si inghitit, primii pasi in procesul de digestie. Gura este punctul initial de contact al corpului cu nutrientii pe care ii consumi. De aceea, ceea ce alegi sa mananci nu iti afecteaza doar sanatatea generala, ci si cea a dintilor si gingiilor. Iar daca alimentatia ta este precara, primele semne apar in general in cavitatea bucala.

Dieta si cariile

Alimentele si bauturile pe care le consumi pot avea o influenta directa asupra incidentei si evolutiei cariilor dentare. De aceea trebuie sa tii cont de cateva aspecte.
– Forma alimentelor. Conteaza foarte mult daca mancarea este lichida, solida, lipicioasa sau cu dizolvare lenta.
– Frecventa cu care consumi alimente si bauturi dulci, ca si alimente si bauturi acide.
– Compozitia nutritionala a alimentelor.
– Combinatia dintre alimentele pe care le consumi si ordinea in care le consumi.
– Eventualele afectiuni pe care le poti avea, cum ar fi refluxul gastrointestinal si tulburarile de alimentatie, ce pot creste riscul de carii si pot slabi dintii.

Recomandarile de dieta ale nutritionistilor

Nevoile individuale de nutritie si calorii tin de varsta, sex, nivelul de activitate fizica si de alti factori de sanatate, insa in principiu o dieta sanatoasa ar trebui sa includa urmatoarele categorii de alimente.
Fructe si legume. Combinate, acestea ar trebui sa reprezinte jumatate din portia de mancare.
Cereale. Cel putin jumatate din cerealele pe care le consumi ar trebui sa fie cereale integrale, cum ar fi fulgi de ovaz, paine integrala si orez brun.
Lactate. Alege lactate cu continut scazut de grasimi sau chiar fara grasimi.
Proteine. Alege proteine slabe, cum ar fi carnea de vita, carnea de pasare fara piele si pestele. Variaza optiunile de proteine incluzand in dieta si oua, fasole, mazare si leguminoase. Mananca cel putin 200 de grame de fructe de mare pe saptamana.

Alimente care afecteaza sanatatea dintilor si a gingiilor

Alimentele cu calorii goale, cum ar fi bomboanele (in special acadelele sau jeleurile), dulciuri precum prajiturile, fursecurile si briosele si gustari precum chipsurile sunt un motiv de ingrijorare pentru sanatatea dentara, nu numai pentru ca nu ofera valoare nutritiva, ci si pentru ca zaharul poate ramane pe dinti. Bacteriile din gura se hranesc cu aceste zaharuri, eliberand acizi, ceea ce duce la carii dentare.
Bauturile care contin zahar – sucurile carbogazoase, limonada, sucurile de fructe, cafeaua si ceaiul indulcit – sunt deosebit de daunatoare, pentru ca ele provoaca o baie constanta de zahar peste dinti, favorizand cariile dentare.
Alimentele nutritive dar acide, cum ar fi rosiile si citricele, pot avea efecte acide asupra smaltului dintilor, asa ca e bine sa le consumi ca parte a unei mese, nu singure.
Fructele uscate, asa cum sunt stafidele, sunt si ele alegeri bune pentru o dieta sanatoasa, dar pentru ca sunt lipicioase si raman pe dinti, acizii pe care ii produc continua sa dauneze dintilor mult timp dupa ce le consumi.

Alimente benefice pentru sanatatea dintilor si a gingiilor

O dieta fara substante nutritive ingreuneaza sarcina dintilor si a tesuturilor din gura de a rezista la degradare si infectie. Acest lucru poate contribui la aparitia cariilor si la boala gingiilor. Boala severa a gingiilor este o cauza majora a pierderii dintilor la adulti. Multi cercetatori cred ca boala progreseaza mai repede si ca poate avea forme mai severe la persoanele cu o alimentatie precara.
Iata de ce este indicat sa faci intotdeauna alegeri benefice pentru sanatatea ta orala.
Branza, laptele, iaurtul simplu, branza tofu imbogatita cu calciu, legumele cu frunze verzi si migdalele sunt alimente ce pot aduce beneficii sanatatii dintilor, datorita cantitatilor mari de calciu si altor nutrienti pe care ii furnizeaza.
Alimentele bogate in proteine, cum ar fi carnea rosie, carnea de pasare, pestele, laptele si ouale sunt cele mai bune surse de fosfor. Atat calciul cat si fosforul joaca un rol esential in sanatatea dentara, protejand si reconstruind smaltul dentar.
Fructele si legumele sunt alegeri benefice pentru un zambet sanatos, fiind bogate in apa si fibre, care echilibreaza zaharurile pe care le contin si ajuta la curatarea dintilor. Aceste alimente ajuta, de asemenea, la stimularea productiei de saliva, care elimina acizii nocivi si particulele alimentare de pe dinti si contribuie la neutralizarea acidului, protejand dintii de carii. In plus, multe fructe si legume contin vitamina C, importanta pentru gingiile sanatoase si vindecarea rapida a ranilor, si vitamina A, un alt nutrient cheie in construirea smaltului dentar.
Cat despre apa, mai ales daca vorbim despre apa cu fluor, aceasta este cea mai benefica bautura pentru dinti.

Gustarile si sanatatea dintilor si a gingiilor

Nu numai ceea ce mananci, ci si momentul in care mananci, iti poate afecta sanatatea dentara.
Alimentele consumate ca parte a unei mese dauneaza mai putin dintilor decat consumul mai multor gustari pe parcursul zilei, pentru ca in timpul mesei se elibereaza mai multa saliva. Saliva ajuta la eliminarea bacteriilor si diminueaza efectele acizilor, ce pot dauna dintilor si pot cauza carii.
Este extrem de important pentru sanatatea dentara sa limitezi mancatul si bautul intre mese. Desigur, uneori mancatul intre mese este o necesitate, insa din pacate multi dintre noi aleg alimente precum dulciurile si chipsurile pentru gustari, alimente ce dauneaza dintilor, favorizand cariile dentare. Daca iei o gustare, fa o alegere nutritiva – cum ar fi branza, iaurt, fructe, legume sau nuci, care sa sustina sanatatea generala si pe cea a dintilor.
Cercetarile au aratat ca unele alimente, inclusiv branza si arahidele, contracareaza efectele atacurilor acide. Guma fara zahar poate ajuta si ea la combaterea aciditatii.

Zaharul si sanatatea dintilor si a gingiilor

Consumul excesiv de alimente si bauturi cu continut mare de zahar te expune riscului de carii. Cariile dentare apar atunci cand zaharul interactioneaza cu placa dentara, producand acid care ataca dintii, dizolvand smaltul si ducand la formarea cariilor.
Cariile dentare sunt cea mai frecventa problema dentara, insa vestea buna este ca aceasta problema poate fi prevenita, indiferent de varsta pacientului.
In noiembrie 2015, autoritatile au recomandat persoanelor cu varsta peste 3 ani o cantitate maxima de 50 de grame de zahar adaugat pe zi (adica aproximativ aceeasi cantitate continuta de o cutie de Coca-Cola.).
Cantitatea de zahar adaugat nu ar trebui sa reprezinte mai mult de 10% din caloriile consumate zilnic.
Bacteriile din gura se hranesc cu carbohidrati, asa ca reducand zaharul si alte surse de carbohidrati simpli usor fermentabili, reduci riscul aparitiei cariilor. Limiteaza zaharurile adaugate in dieta citind etichetele alimentelor pentru a determina cantitatea de zahar adaugata dintr-un aliment.
In general ingredientele sunt enumerate pe eticheta in ordinea cantitatii, de la cea mai mare la cea mai mica. Daca unul dintre urmatorii termeni se afla intre primele ingrediente, e clar ca alimentul respectiv este bogat in zahar. Un alt sfat pentru identificarea surselor de zahar: termenii care se termina in „-oza” indica un ingredient cu zahar.
Iata cateva dintre cele mai frecvente zaharuri adaugate: zahar, zahar brun, zahar din trestie, zahar pudra, zahar turbinado, zahar brut, indulcitori din porumb, sirop din porumb, zahar din trestie cristalizat, maltoza, fructoza, sucroza, glucoza, dextroza, suc de trestie evaporat, concentrat din suc de fructe, miere, sirop de porumb cu continut mare de fructoza, zahar invertit, sirop, sirop din malt, sirop de artar, melasa.

Iata care sunt sursele de zahar adaugat pe care le avem in general in dieta:

– bauturi carbogazoase, bauturi energizante, bauturi pentru sportivi;
– deserturi pe baza de cereale (prajituri, placinte);
– bauturi din fructe;
– deserturi pe baza de lactate (inghetata);
– bomboane;
– cereale procesate;
– zahar si miere;
– ceai indulcit;
– paine cu drojdie.

Cum iti afecteaza dintii inlocuitorii de zahar

Inlocuitorii de zahar pot avea un aspect si un gust similar cu zaharul, insa ei nu promoveaza acizii care cauzeaza carii si care pot dauna dintilor. Exista multe tipuri de inlocuitori de zahar, inclusiv aspartam, eritritol, zaharina, sucraloza, izomalt, sorbitol, acesulfam de potasiu si manitol. Probabil ca unele dintre aceste denumiri iti sunt familiare de pe etichetele produselor.

4 moduri de a reduce riscul de carii

– Periaza-ti dintii de doua ori pe zi, timp de doua minute, pentru a indeparta zaharurile si particulele de alimente de pe dinti.
– Limiteaza gustarile dintre mese.
– Mentine un nivel minim al zaharului adaugat, facand alegeri intelepte cand vine vorba despre alimente si bauturi.
– Include in dieta lactate, multe fructe si legume si apa, toate benefice pentru sanatatea dentara.

Sursa foto: Freepik.com

0 Comentarii